Chinchila
face parte din familia rozătoarelor. Ea este originară din ţări cum ar fi Argentina, Bolivia, Chile.
Este
un animal acoperit cu blană trăind liberă pe vârfurile munţilor până la înălţimii de aproape
de 3000 m. Chinchila s-a adaptat bine la diferenţe mari de temperatură, zi – noapte, umiditate mică,
ceea ce face ca să reziste o mare perioadă de timp fără apă. Fiind rozătoare ea se hrăneşte
cu ierburi, seminţe, rădăcini, tulpini, frunze ale unor arbuşti.
Chinchila
poate fi confundată cu veveriţa, deoarece are coada lungă, membrele din faţă scurte prevăzute
cu 5 degete, iar cele din spate lungi prevăzute cu 4 degete. Membrele sunt folosite atât pentru deplasare cât şi
pentru apucarea hranei.
Chinchilele
au greutăţi variabile în funcţie de vârstă şi de sex. Astfel masculii sunt mai uşori decât femelele
ei având greutăţi între 250 – 500 grame. De asemenea atât temperatura corpului cât şi activitatea cardiacă
şi respiratorie depind de vârsta animalului.
Chinchila
este valoroasă pentru blana ei dar şi pentru carne. Astfel cine se hotărăşte să crească
chinchile, pe lângă blană, va avea un profit ce nu este de neglijat prin vânzarea cărnii cu care se hrănesc
alte animale cu blană cu o importanţă deosebită la rândul lor. Chinchila este un animal nocturn care se
hrăneşte numai cu nutreţuri. Ea se adaptează foarte uşor creşterii în captivitate nefiind deloc
pretenţioasă. Este blândă şi cu ea se poate lucra foarte bine. Dacă este prinsă, nu muşcă,
nu zgârie, nu se zbate. Îi place să fie mângâiată, ţinută în braţe.
IMPORTANT!
În cazul în care este speriată, chinchila suferă un fenomen ciudat. Rezultatul acestei acţiuni îl constituie
căderea părului şi împrăştie un miros puternic de migdale. De asemenea elimină un puternic miros
de urină.
Din
punct de vedere economic, acest lucru este negativ, deoarece blana se reface foarte greu (după câteva luni) şi poate
să nu mai ajungă la calitatea dorită. De aceea trebuie să lucrăm prudent şi cu blândeţe
cu ele.
Chinchila
se hrăneşte numai noaptea.
Numele
îi parvine de la indienii „chincha” pe care spaniolii i-au găsit în America de Sud, atunci când au ocupat-o
în secolul al VI-lea.
Firul
de chinchilă este foarte subţire, de aproximativ de 200 ori mai subţire decât la om. El fiind foarte subţire
şi foarte des blana nu face „cărări” atunci când trecem cu mâna prin ea.